Tabloul din Cer

-traiul sur-

Pe un Cer mânjit cu var, Pete stacojii apar, Și-ncropesc un tablou dur, Reflectând chiar traiul sur. Raze strâmbe de lumină, Sfârtecă tăcerea plină De speranțe-ncremenite Și de vise răvășite. Umbre străvezii, pe paturi, Ca sardelele, în rafturi, ”Îmbuibate” doar de somn, Cred că mai exist-un Domn. Scânduri ”încaiate”-n silă, Cu aceeași cruntă milă, ”Răstignesc” pe cei uitați Și, aiurea-n timp ”plecați”. Vorbe scoase l-”ascultare”, De ființe fără ”soare”, Lâncezesc la altu-n minte, Ce-a uitat și ce mai simte. ”Cârpe”-ntinse la ”uscare”, Ca drapele-impunătoare, Și-au pierdut sensul de ”flamuri”, Și de simbol pentru neamuri. E-un tablou pictat pe-o cergă, Ce încearcă-ncet să meargă, Sau să cadă , nu știu bine, Căci Cerul înc-o mai ține. *