Umbre sure

-n tristă ironie-

Umbre-”aduse”, nu de noi, se joacă ”de-a viața”, mizând: ”toți pentr-un nimic”, și-ascunzându-și fața. Fără-a se privi în ochi, par, nu, sunt ”străine”, și, bătându-și joc, de ”azi”, nu-i oferă-un ”mâine”. Trăiesc ora ce o ”bat”, ca pe următoarea, luând ce e mai bun din noi, nu și supărarea. Fără mai nimic ”uman”, ”Umbre de oroare”, își ”vorbesc” pre-”telepstat”, aducând teroare. Greu văzute-n ochi ”închiși”, ”Putin-cioase”-n ”teze”, s-au pornit, ”făpturi de lut”, să ”încoloneze”. ”Gloatele”, cum le-”alint-auuu”, primeau ”ținte” clare: cum să facă un ”dezmăț”, într-o țară-n ”floare”. Proaste nu erau prea mult, Dar de multe-n stare, Căci aveau ”Tic-uri” din plin, Pentru fiecare. ”Toc-ând” vorba, ”ruș-in-oase”, căci erau ”golașe”-n tot, evitau să iasă-n față, scoțând numai câte-un bot. ”Oare cum e cu putin-ță… (eu mă-ntreb, nu ei, nărod) ca să bagi ”umbrele sure”, ca Lumină în norod?” Supărat, ca tot românul, ”dau din buze-ncet, mărunt”, c-aud azi, trist, ”cățelandrii”, cum ”latră” la om ”cărunt”. Am hrănit ”câinii” degeaba, de străini să ne păzească, căci acum, pe lângă umbre, încep să se ”gudurească”…

-și umbra deznădejdi-

Astea sunt, dar nu sunt toate, Căci mai sunt multe în ”Goi”, Ce primesc ”suri” de pe-”afară”, Ca să intre, ca ”strigoi”. Au pătruns în cei cu mintea ”Ne-la-locul”-ei în cap, Rătăcită mai spre burtă Și-n ce e sub ea, ca ”nap”. Dar, mai tragic este faptul, C-au ”intrat” și-n mulți sărmani, Ce, ”în umbra deznădejdii”, Le-au ”tratat”, creștin, umani. Au uitat adulții-n pripă, Ce a fost, ce s-a-ntâmplat, Când, tot ”orizontul” nostru, Era un ecran, mic, plat. Fără granițe ”deschise”, În gândire, și ca ”drum”, Ne creșteam copiii-n teama Unui viitor în ”scrum”. Flacăra de libertate Nu lucea în ochii lor, Acceptând-uși ”fum-trăirea”, Cu ”ura!” strigată-n cor. Să le spunem, de rușine, Sau de jenă, am omis, Dar ”atunci”, la ”deșteptare”, Libertate le-am promis. Dar acum, în ”umbra” noastră, Umbre-”aduse”, ne-nfioară, Cu nădejdi de-mbogățire, Prin trădări de neam și țară. Când, azi, treci prin patru state, Ca să-ți vezi nepoții mici, Iar o ”umbră” te acuză Că-i rușine, ce să-i zici? Că suntem ”buricul ” lumii, Ne-au ”băgat” în cap, prin ”gură”, Dar el e legat, știți bine, Și e slab, la ”cusătură”. Dar ei au și ”varianta”, Neamului ”legat”, chiar bine, Și în granițe ”închise”, Și în ”temnicioare” pline. Ni le-oferă cu plăcere; Griji nu-și fac pentru oțel. Totul e să ”joci”, cum cântă, Ei, ”katiușa”-n ”slav-it” țel. Cum? E armă? Cu rachete? Vai-că iar le-am ”încurcat”! Eu ca eu, dar noi… ca țară… Câte-avem de ”descurcat”… Căci ne-am cam ”culcat” pe lauri, ”Stând”, cu Libertatea-n ”poartă”, Care-acum-și-ntoarce ”fața”… Vai!… Ce ”parte” ne arată?!?… * (din ciclul ”Strigoii)