Un simplu orișicare

-cârâind-

Cârâind, a întristare, s-a oprit la mine-un corb, să îmi spună ce îl doare și că tot săteanu-i orb.

Cu-o nelinște crecândă, l-ascultam, vag, pe garoi, înclinând să-i dau dreptate, că e nedreptatea-n toi.

M-am făcu chiar că îmi pasă, de-a lui soartă, sau a lor, și am luat o mină tristă, chiar cuprins de-un tainic dor;

Dor de-a înjura oleacă, la adresa nu-știu-cui, pripășit, prin vot, desigur, într-un sat cu oameni ”șui”.

Căci, de n-ar fi într-o parte, și la minte și la port, n-ar mai accepta, ca ”unsul”, să îi țină-n cuiburi-cort.

L-am privit cu îndoiala, celui ce dreptate are, și o ține-n el, ca sfântă, ca un simplu orișicare. *