Unei prietene

De ce-a fost frumos în viață, Rar aminte îmi aduc; Când, în jur, e doar tristețe, Gânduri negre mă seduc. Totuși tu, printre puținul Ce, plăcut, mai ”văd” în gând, Te tot zbați cu-nverșunare, Cu un zâmbet cald și blând. Ești ca vântul ce, petele, Primăvara-n zbor le ia, Ca furtuna, ce, în vară, Totul să domine vrea. Toamna te încrunți la semeni, Cam de mult nemulțumită; Vrei mereu ceva, și viața E, când ceri, cam ne-simțită. Ce să faci, scumpă ființă? Suntem mici pioni în joc. Dar, când sufletu-ți e mare, Rămâi ”tu”, în orice loc. De glumesc… e simpatie; De zâmbesc… e amintire; Dar de râd… e-ngrijorare; Dar o fac… și-un pic mă doare. *