Veșnicia Clipei

-falsul infinit-

Vântu-și șterge urma Pe un câmp pustiu. Un Ciulin se-agită; ”Fâlfâie” că-i viu. În limbajul firii, Mișcătoare umbre, Infirmă părerea Gândurilor sumbre. Prin diformă prismă, Un deșert apare, Când mintea-mbâcsită Nu vede o ”zare”. Nu percepe ”zborul” Formelor ”deschise”, Ce-n scaieții tainici, Haruri au închise. În culori de-apusuri, Violente-n joc, Ei ignoră spațiul, Fascinați de foc. Prin detalii-ascunde-n Haosul mocnit, Veșnicia Clipei-i, Falsul infinit. *