Viața ca iubită

-sufletul-

Rămase-n umbra nevoilor de-o zi, ca florile sub nucu-”ndestulat”, speranțele și visele se-”usucă”, lăsând în suflet dor de ”răsculat”.

Sentimental, nu ”rece” ca un creier, ce ia decizi-n funcție de ”burtă”, el se revoltă, însă, din păcate, e prunc plăpând și nimeni nu-l ascultă.

Degeaba-ncearcă-n sentimente pure, o conștiință-n vorbe-”mbrobodită”, s-o facă să-nțeleagă și ”misterul”, trăirilor umane, cu Viața ca iubită.

Din neputința-atât de-”nfloritoare”, înspăimântând culoarea din lumină, o pâclă-a renunțărilor perene, se-nalță… și ne cheamă-n ”timp de tină”.