George RogozPoezie și proză

Și totuși… viață

Viața, pură întâmplare

Linii drepte se curbează; Spațiul, Timpu-a întâlnit. Haosul nu e-n Lumină; Necuprinsu-i Infinit.

Absolutu-i o nuanță De-adevăr nedovedit. Neștiutul se adună, Tot de altul podidit.

Umbrele își schimbă forma, Ca speranțe fără rost. Totul se strecoară-n sine; Ce va fi, nicicând n-a fost.

Viața, pură întâmplare, Riscă-n jocul de ”N-ar fi”; Cum se face, că „trăiește”, Tot nu știm… târziu vom ști. *