Vis în realul din zi

Rupte din Ceruri, Ramuri uscate, Cad peste pacea Pudrată de ape. Liniștea șterge Uitarea de neam, Florile-și varsă Culoarea pe geam Pofte și-ispite, Suflete seacă, În închisoarea Din lumea cea stearpă. Neguri eterne, Ce gropile-și sapă, Umplu tăcerea Ce-n liniște crapă. Timpuri uitate, Golite de sens, Rabdă în rândul Prelung și prea dens. Geme vecia Rănită-ntr-un bolț, Și, ca o umbră, Se strânge-ntr-un colț. Peste o Clipă, Pe geam adormită, Cade o pată, De Timp, nedorită. Visul se stinge-n Coșmar fără-a ști, Fără culoare-n Realul din zi.