Zbor în umbra pasului

-sens în ”rodul barierei”-

Sensurile infinite, Din idei, înspre oriunde, Fac ca gânduri ”ipocrite”, Oricine să poată ”vinde”. Orice vorbă se rezumă La ce vrea ”alesul” ei; Poate fi o simplă glumă, Sau injurie de vrei. Fiecare ia ce poate, Sau, din interes, ce vrea, Fie că nu-l duce mintea, Fie că e viața grea. Timpul nu se pierde-n ”vorbă”, Ci în explicarea ei, Când se face-un fel de ”ciorbă”, De-ți vine câmpii să-ți iei. Adevăruri ne-nțelese, De șefii, la cap, mai ”grei”, Sunt cu legea ”explicate”, Și ”pricepi”, de vrei nu vrei. Deci, concluzia e clară: Sensul, sensul e de vină. Chiar de ”iarna nu e vară”, De-o impui, poate să ”țină”. Asta e, te ”duce”- transă, Cam la mama dracului; Când auzi numai cu nasul, Zbori în umbra pasului. Ăștia sunt, suntem, sau ”estem”, Noi ceilalți, oamenii răi, Ce-ntr-o doară mintea ”creștem”, Cam nemulțumiți de ”căi”. Ne-”nvârtesc” aleși-n sensuri De-”n drum ări”, dar nu la rond, Ca să luăm de bun, ce credem, Că e rău, dar doar în fond. Aparențele înșală, Mai mereu, de obicei, Și nu pare o greșeală, Că pun limbi la ghiocei. Clopoțeii mici, din gheață, Pot fi clopote de ierni; Ce conteaz-un strop de viață, Când poți moartea să o ”cerni”. Ăsta-i ”ciclul nou”, firește, Sensu-n jos, și-n sus e dus; Când Pământul se rotește, Totu-i alandala pus. Relativă-i doar părerea Exprimată-n vorbe ”seci”, Cum că bună-ar fi tăcerea, Într-un loc sublim, de veci. Căutăm sensul la toate, Fără grija că greșim, Căci oricine, cu-n șut, poate, Să ne-ajute să pășim. Că pe sârmă, sau pe-o punte, Peste colți de trai cu prunci, Nu se-ntreabă statul nostru, Când îți dă… spre țel, un brânci. Dacă ”zbori”, e sensul vieții, Dacă nu, nu ai noroc; Vei trăi ”în umbra pieței”, Chinuit, pân-la soroc. Uneori poate ai șansa, Să mai țipi, la el, și tu; Dar ai bunul simț în vene, Și-n tăcere, faci doar: ”M a uuu!…” Ăsta-i ”rodul barierei”, Puse de aleși ”pătați”, Migratori după ”culoare”, Ce, de … -(știi tu)- au fost votați.