Alex

Încearcă acum să visezi, Copile cu ochi de frunziș Și luând ce-i frumos și nu trist Găsește la sân ascunziș. Zâmbește la chipuri și flori Cu sufletul plin de candoare, Sunt rele și multe au spini, Tu ia ce e bun și nu doare. Să râzi cât viața-ți permite, De oameni-n suflete goi, De cei ce sunt strâmbi în simțire, De viața trăită-n noroi. Tu țipă la lumea-ncruntată, Născută mai-ieri, ca și tine Și-nvaț-o să strige la fel, În noaptea ce-n brațe o ține. Și plângi fără jenă simțind Durerea în trupul plăpând, Cu mintea de rău liberată, Pe mama sfințește-o în gând. Ești micuț și mrejele sorții Se-ntind implacabil în jur, Acceptă azi darul de soare, Te luptă, ca om, să fi cât mai pur. În brațele gliei străbune, Ca fiu de Pământ renăscut, Iubește ce-i verde în viață, Cinstind… în prezent… un trecut.