Caruselul Vieții

Prinși în Caruselul Vieții Ne oprim doar când vrea ea, Și-ngropați printre cuvinte, Ne-ntrebăm: „E bună? Rea?” Rătăciți în nori, spre soare, Îndemnați de el discret, Ne-ntrebăm: „Ajuns-am oare?” Și cădem încet-încet. Îngroziți de golul soartei Ce se cască printre noi, Bâiguim scuze modeste: „Noi am vrea… dar… știți și voi…” Scuturați de-o răbufnire De orgoliu, sau de vânt, Ridicăm spre cer cuvântul Când de iad și când de sfânt. Legănați în nesimțirea Scaunelor-fișe-post, Resimțim din plin căderea Printre fapte fără rost. Descărcați în grupuri-turmă Chiar uimiți c-am existat, Coborâm în groapa vieții, Bucuroși c-am rezistat.