Casa-om

Într-o casă-n care stăpână-i durerea, Orologiul sparge întristat tăcerea. Dangătul răsună, stins, ca o speranță, Răstignită-n crucea vieții fără șansă. Timpul se oprește pentru-o clipă-n cer, Pe Pământ, în noapte, vieți se nasc și pier. Ora nou-născută într-un ceas târziu, Se strecoară-n clipe într-un spațiu viu. Camera, ca omul, goală se trezește, Ochiul de fereastră spre neant privește. Gura ușii, strânsă în tocuri de legi, Își arată pragul ros de griji, în cergi. Ar mânca de toate. Larg deschisă-i ea. Nimeni n-o ajută. Toți vor doar să ia. Dușumeaua țării, cu chipul de lut, Se-nfrățește-n tină, cu un sat pierdut.