Credința bătrână

Nisipuri mișcătoare sunt zilele de chin, Ce se întind în anii pustiului-suspin, Iar duna răscolită de-al deznădejdii-vânt, E bocetul de taină al unui ultim cânt. Tăcerea e deplină în suflet și în gând, Când clipele bat ora în șir întins, plângând, Căci noaptea, fără vină hulită de străini, E adăpostul vieții gonite de haini. Lumina își ascunde rușinea de-a vedea În falduri vii de umbre, în reci sclipiri de stea.

Pe catafalcul vieții, de timpuri ridicat, Se stinge-n flăcări sumbre un crez de mulți uitat. În fumul amăgirii ce tulbure se varsă, Strivite lacrimi calde se scurg din viața stoarsă.

Pe margini glasuri surde și trâmbițe răsună: -Să moară! strigă ura. Credința-i prea bătrână.