Despre poezie

în loc de prefață… câteva gânduri…

-Poezia este un tablou… visat cu ochii deschiși. -Nu citi o poezie cu ochii sufletului închiși. -Ochii se luminează sau se întristează în funcție de ce vor citi, căci ei sunt oglinda sufletului, iar acesta trăiește indiferent de voința cuiva. -Ajută-i pe cei dragi… dar nu-i uita pe cei în nevoie. -Prin poezie poți trăi prin ochii și sufletul celuilalt. -Dacă te întristezi când citești ceva, fii fericit… trăiești cu adevărat. -Poezia este ca vântul… trebuie să o simți, nu să o vezi. -Citește, înțelege și simte! Asta îți doresc. -După ce citești o poezie închide ochii; o vezi? -Orice poezia are melodia ei; intră sau nu în rezonanță cu sufletul. -Cel ce va citi o poezie în fiecare zi, va trăi mai frumos. -Viața nu este o poezie; nici ea doar viață. -Poezia seamănă cu o femeie… Are viața sa proprie, interioară, ascunsă. I-o arată doar celui ce-o place. -Poezia nu cântă, dar încântă. -Poezia este ca izvorul pur din stânca suferinței. O alină și-i conferă frumusețe. -Nu cere totul de la o poezie; este mult dacă-ți dă puțin… de gândit. -La unele poezii ții mai mult; pe ele le-ai scris pentru tine. -Poezia unește mintea și sufletul cu realitatea. -Sunt poezii pe care nu ai dori să le citească nimeni; prea îți scot sufletul la suprafață. -Unele asocieri de cuvinte nu au sens, ci viață, culoare și melodie. -Literele ar fi banale fără cuvinte; la fel acestea fără poezie. -Nu încerca să traduci sensul unei poezii; este ca și cum ai explica poanta unei anecdote bune. -Citește în poezie ideile, simțămintele și nu cuvintele. -Poezia oferă și nu cere nimic. -Poezia este ca o floare… ce se ofilește-n umbra urii.