Dragobete

Viforul, în vuiet groaznic, Viul spulberă din cale. Câmpul e pustiu de dune, Reci morminte-nchise-n zale. Sub troiene de năpastă, Aruncate val de val, Casele se-nchid în ele, Lacul geme strâns în mal. Timpu-și neagă veșnicia Și se-nclină resemnat. Orele își pierd menirea Și iar bat în ritm ciudat. Lumea surghiunită zace Prinsă-n nemișcare mută. Într-o casă fără fum Cânt-o fată slută. Nu-i frumoasă și-i păcat Că iubește viața. Are-un suflet minunat, Da-și ascunde fața. Cu simțire, plin de dor Glasul răscolește. Vântul tace-nfiorat: Simte că iubește. Nu îi pasă cum e ea. Nu îi vede chipul. Vocea ei de fulg de nea Pentru el e scopul. Nimenea nu a- văzut Nici el cum arată. O clepsidră de argint, Inima-i e toată. Dragobetele de ger A-nghețat trăirea. Stelele sub nouri plâng, Vie e iubirea. Fata a simțit în piept Un cuțit de gheață. Diamante s-au prelins Când a luat-o soață. Trupul dalb, îmbălsămat De-o bătrână sfântă, Gol de suflet a rămas: Ea-i cu el… în nuntă.