Drumuri pline

Drumurile se întrec, printre vii coline, Cu morminte-mpestrițate, de iubire pline. Cruci retrase, sau ascunse, zac în neființă… Într-o lume-a resemnării, totu-i cu putință. Drumurile se-nconvoaie peste ape line, Cu speranțe scufundate, răstignite bine. Oameni simplii trec pe pod, cu-n crâmpei de sapă, Și uitând că mai trăiesc, nu le văd în apă. Drumurile se opresc într-un codru mare, Plin cu oameni rătăciți, de puțin în stare. În copaci se opintesc cu vieți inutile, Rădăcinile-s adânci; legi ascunse-n file. Drumurile se sfârșesc, fără a începe. Pruncii zac calzi la pământ, încercând să țipe. Glia sfântă îi hrănește cu iubire și venin Și-i așteaptă răbdătoare. Tot ai ei vor fi: Amin!