File
poetului….
Printre vise, pe sub sori, Printre nopți și zile, A trecut un om stingher, Măzgălind reci File. Uneori s-a resemnat Că atâta poate Și le-a rupt și aruncat, Ca pe frunze moarte. Dar apoi trezit din vis, În coșmarul zilei, S-a-ncruntat și iar a scris, În favoarea milei. Oamenii nu l-au iubit, Că spunea prea multe. L-au hulit și l-au jignit, L-au gonit din curte. Mai pe drumuri, mai pe câmp, Sau în umbra deasă, I-a „pictat” cu chipul tâmp, Ars de sila crasă. În cuvinte de suspin, Negru colorate, I-a închis, plini de venin, Într-un colț de carte. Când din viață s-a oprit Pe un prag de soartă, S-a gândit: „Cât i-am iubit…” Dar a spus-o-n șoaptă.