Firul vieții

Vremea toarce firul vieții în Clepsidra-Timpului. Caierul de glie plânge: „Fie voia Cerului!”. Zilele tot strâng în noduri săptămâni și luni alese și se-ntreabă-nsingurate: „Pentru cine oare-om țese?” Din neant apare Omul, ca un dat divin și chin, ce pretinde-acum chiar totul: „Pentru pruncii mei ce vin”. Dintr-un fir Adam și altul împletit pe el ca Evă, s-au născut odgoane-n lume, ce Pământul sug de sevă. Firul vieții-apoi în plase, de meschine interese, s-a-ncurcat în ochiuri-lege, și tot țese … și tot țese… În final o pânză albă, răvășită de destin, au întins-o, înegrită, la pomelnicul-festin. În Clepsidra răsturnată de un om nepriceput, la o cergă de Sfârșit, Vremea toarce-un Început.