Moartea Clepsidrei

Ieri, sau azi, sau poate-odată, Ea s-a întâmplat să cadă Și-ntr-un infinit de flăcări, Cioburi-stele-au prins să ardă. Timpul s-a oprit din goană Speriat și întristat. Rostul lui își pierde sensul, Fără clipe-i spulberat. Cerul, înfrățit cu lutul, Ce pe toți i-a ocrotit, S-a înfiorat de veste. Cruce și-a făcut smerit. Pe Pământ, în voia sorții, Ne-mai-subjugat de Ea, Un ceva, ca Om tot strigă: -Nemurirea e a mea! Roata Vieții se-nvârtește, Tăvălug de nori și sori. Luna plânge și jelește Zilele ce nu au zori. Dup-o vreme, fără vreme, Ca un fapt neâmplinit, Un Nimic se tot gândește: -Eu, de unde am venit?