Năravuri ale-r-gătoare

Mai deunăzi, plictisit de o vorbărie goală, am închis TeVeu-n silă și-am plecat spre școală. Auzisem c-un Măgar, dintre cei de fală, conferința își ținea într-o simplă sală. Tot poporul s-adunat, îmbrăcat de gală, țața Frosa și-a lăsat, pruncii mici la oală. Se-mpingeau și tot gemeau, ca loviți de boală, curioși să vadă clar, ce scria pe-o coală. Scepticii se întrebau: -Oare-i vre-o scofală? O Văcuță tot storcea o batistă-n poală. M-am oprit, străin ingrat, mai departe-n curte, cârcotind ca de-obicei, de „picioare scurte”. -Nu vedeți că mint „de sting” când promit prea multe, și-apoi uită c-au „lătrat”, vrute și nevrute? -Ba că da, dar poate azi, or vorbii „pe bune”… -Iară voi cobai cuminți, le-oți cânta în strune. -Alții sunt, nu-s cei de ieri. Ăștia nu se joacă, grohăi un porc pierdut, chelfăind în troacă. -Ia uitați ce mult i-a dat! Mănâncă de-o oră, behăi transfigurat un berbec, cu-o soră. -Doar la unii, nu la toți, cârâi o cață. -Ba că eu m-am îmbuibat, măcăi o rață. -Gata! Au venit! Tăceți! gâ-gâ-i o gâscă. -Gâsculița e de-a lor… bâzâi o muscă.

Mai cu rațe, mai cu gâște, mai cu porci îndestulați, a ieșit Măgaru-n față cu ai lui, de ei votați. Resemnat, ca tot norodul, rău prostit ca și-altădat, am plecat să-mi spăl păcatul, nu la preot, la scăldat. Că așa-i printre-animale: tot măgarul e „cinstit”, dar nici el, nici „cetățenii”, de nărav nu-s lecuiți.