Nu toți oamenii

Nu toți oamenii sunt răi; doar prea mulți se pare. Într-o lume de venin, negru-i gri în zare. Nu toți oamenii iubesc; prea mulți țin la sine. Într-o goană spre avut, mult prea rar fac bine. Nu toți oamenii doresc, obsedați de moarte. Într-o casă de nevoi, flămânzesc în parte. Nu toți oamenii trăiesc, zilnic în copii. Într-un secol de terori, se-ngroapă de vii. Nu toți oamenii cerșesc, dreptul de a cere. Într-o pâclă grea de legi, mor în prag de vrere. Nu toți oamenii sfințesc, totul și pe-oricare. Într-o grotă de tăceri, flacăra nu-i soare. Nu toți oamenii își uită, ruda decedată. Într-un iureș de dureri, se-nfrățesc în soartă. Nu toți oamenii se plâng, că nu văd în ceață. Într-o horă de haini, se retrag din față. Nu toți oamenii aruncă, piatra vinovată. Într-o rugă de iertări, dau și nu vor plată.