Pastorală

Ca să nu se spună că sunt îngâmfat, m-am oprit odată și-n staul, în sat. Auzind de veste, mulți s-au adunat, că avea oricine, ceva de-arătat. Pe o laterală, boii rumegau o idee nouă, sau… doar se rugau. Vacile și ele, greu de liniștit, cugetau la lapte și… la alt iubit. Porcu-n nesimțire troaca răscolea, fără gând la soața ce un prunc jelea. Oile încinse de zăduful greu, mestecau silabe,behăind mereu. Un berbec ce coarne, mai deloc n-avea, se-mpingea într-una și ceva cerea. Capra, nesătulă, țapul ispitea să-i admire fața-n frunte cu o stea. Doar un ied șăgalnic, mic și răsfățat, mi-a sărit în brațe. Nu l-am alungat. Calul, mai de rasă, nobil și decent, m-a poftit la ieslea umplută recent. Iepele-ncălzite se hlizeau discret: una se-nsurase, dar era secret. Gâgâind întruna, înțepate-n fund, Se-mproșcau cu bârfe, gâștele pe rând. Rațele și ele mai prejos nu stau: măcăiau nimicuri și-n „gât” se luau. O găină slabă, cocoșită rău, trâmbița minunea de-a mai face-un ou. Sus, cu creasta plată, mândru și pitic, un cocoș în vorbe, se dădea voinic.

Am plecat pe seară, cu sufletul greu Ei erau în viață, ce au fost mereu… Mă gândeam la omul, cel cu mii de fețe Care-ncearcă jalnic „dreptul” să-i învețe.