Prietenii

Răi, știind că sobă nu prea am prin casă, Vântul și cu Gerul s-au poftit la masă. Îi știam obraznici și n-am vrut să-i las, I-am poftit afară, dar mi-au râs în nas: -Nu te mai ascunde după „stai… că vezi”, Dacă n-ai căldură, nu ai ce să pierzi. Să le spun că „poate”, n-am făcut nimica, Vântul hoinărise și văzuse țuica. -Să v-o fierb? -Piei drace! mi-au răspuns grăbiți. Nu te-atingi de grade. Fii soldat smerit. Neavând ce face prigoanei turbate, Le-am servit pe toate, gheață și frapate. -O cafea atuncea? iar am încercat. -Nu mai pierde timpul. Gazu-i înghețat. Iar aveau dreptate; butelia plină, Încerca zadarnic, flacăra să țină. Rând pe rând sticluțe, de tărie pline, Le-am golit cu vântul; ne simțeam chiar bine. Gerul se-nfoiase mândru și sticlos Și roia prin casă, crunt și nemilos. Zile lungi în șiruri, sau grămadă poate, M-au „jertfit” în iarna, nesfârșită-n toate. Mi-au rămas amicii cam „pe cap” se spune, Din păcate însă, erau cam „în mine”. -Știi, mai am o treabă… Ce m-am bucurat. Când din ușă Gerul, s-a-ntors și-a plecat.