Teiul (mama)

Teiul m-a oprit din drumul ce-l băteam cam abătut: -Nu m-ai salutat! Ești bine? L-am privit și m-a durut.

-Nici cu floarea n-ai vorbit, nici la nori nu te-ai uitat, iar cățelu-nfometat, a răbdat și te-a iertat.

Gol zăceam la mine-n suflet, obosit și întristat… Mi-a-nțeles probabil starea… frunza-n benă și-a plecat.

Era cald și primăvara le zâmbea la toți smerit. Doar pământul înghițise un părinte drag, iubit.