Urmașii (?)

Demult, în bine, când lumea mai credea, Au renăscut copiii, din ea, în altceva. Apoi, cu viața, la cot, sau în piept luată, S-au rătăcit prin soartă, prin gânduri și prin faptă. Stingheri, sau mândrii că au ajuns în față, Au răscolit morminte, în cârâit de cață. Jenați de-nțelepciunea rămasă din străbuni, Că din minciună crește răsaduri de ne-buni, Au osândit cu dură și crasă ne-simțire, Preceptele morale, uitându-le-n neștire. Iar azi adulți în stare, numiți pentru a face Orice ca să domnească în lume numai pace, Se-nchină la războaie, în scop de prea-mărire, Și aduc în strane tunuri, să cânte-a pomenire. În veșnică uitare, de viitor și prunci Omit să amintească… și cuie bat… în cruci.