Ajun de Crăciun

• mama-

De Crăciun, aș vrea copilă, Pe părinți să-i îndrăgești, Și-mpreună-n viața aspră, Tu, ca un boboc, să crești. Ei, ca florile deschise, În culori de curcubeu, Tu, ca fiică răsfățată, Și iubită tot mereu. În parfumul feicirii, Ce există-n voi, oricând, Lăsați grijile de-o parte, Și-I sfințiți, pe Ei, în gând. Ei ne-au oferit credința: El ca Tată, El, ca Fiu. Tu, ca fiică, ea, ca mamă, Fiți alături; nu-i tâziu. Iartă-o, dacă ea, vreodată, Din iubire te-a lovit. A făcut-o cu durere; Binele ți l-a dorit. Un străin te „plimbă-n vorbe”. Nu îi pasă ce ajungi. Își va bate joc de tine, Și va râde, când tu plângi. Mama te-a purtat în pântec, Ca Maria pe Isus. Cât a suferit sărmana, Câd L-au pus pe cruce sus. Dar mai cruntă-i jalea mamei, Ce trăiește zi de zi, Cu teroarea că te pierde, Că, om bun, nu vei mai fi. Lasă mila ta să curgă, Ca să spele negru gând. Și dă-i azi o sărutare, Cât ai încă suflet blând. Dacă te îmbrățișează, Și la piept, cu drag, te ține, Vei simți poate, o clipă, Cum din suflet pacea vine. Dacă plângi, va fi chiar darul Mult dorit de cineva. Nimenea nu te iubește, Mai intens ca mama ta. Și atunci, și pentru mine, Vars-un pic de dor aprins; Astăzi s-a născut mămica… Focul vieții i-a fost stins.