Filozofia și foamea

Dup-o masă-mbelșugată, Filozof din fire, Discutam cu Boby, Cel făr-de-simțire: -Uite, măi cățele! Filozofu-i bun Să explice lumii, De ce iese fum. Dacă ai pricepe Un proces complex, Ai vedea atâtea… Zău, rămâi perplex. De ce ”una-alta”, Și de ce ”nimic”, De ce ”mai încolo”, Și de ce ”un pic”, De ce ”multe-multe” Se-nvârtesc în cer… Nu ca tine coada, Câine prost și berc. Mă privea potaia Cam chiorâș, vă zic. Mintea să-și adune, La-am lăsat un pic. I-am mai zis vre-o două, Mai cu sens, profund, De-a căzut jăvreișen, Chiar pe coadă-n fund. -Și acum? Mi-e foame, Mi-a zis cu răbdare. De ce-ai spus, zău, sincer, Undeva, mă doare.