Frigul

Bun prieten, ieri, cu Frigul, m-am cam ”rățoit” nițel, că venise ”zdub”, ”grămadă”, cu șicane fel de fel. -Ce-i cu tine? N-ai ce face? Lumea-i largă. Fugi de-aici! -Nu mă dau gonit și pace. Poți cu ceară să mă pici. -Bine, stai, că nu am lemne, Și nu pot să te gonesc. -Dacă vrei, eu pot cu vorbe Și idei să te-ncălzesc. -Nu știam că-nțelepciunea E un dar nativ la tine… -Ce să-i faci, eu calitatea, O ”conserv” mai mult în mine. -Asta, da, dar tu, aiurea, Te repezi peste cei mici. -Ăsta-s eu, dar dacă-n vară, Nu aș fi așa… ce zici? -Bine! Slab de-ai fi, zăduful Te-ar goni ca pe-un nimic. -Vezi? Mai bine stai cu mine, Că pot fi și bun amic. -Asta doar dacă, cu Vântul, Te-ai certat definitiv. -Din păcate-n astă toamnă N-am găsit nici un motiv. -Să-nțeleg atunci, că-n viscol, Tu vei ține trena-n vânt? -Poți să mă jignești, slugarnic, Nu am fost și nici nu sunt. -Scuză-mă, e de la soare; M-a bătut cam mult în cap. -Înțeleg și ironia. De răceală nu te scap. -Și-asta-i bună? Recunoști, Că ai și defecte? -Anticorpi îți dau din timp. Gripa-i grea, cu multe-efecte. -Cum-necum, cazi în picioare… Dar și tremuratu-i bun? -E-o reacție normală. Te-ncălzește. Ție-ți spun?

Și așa, cam până-n iarnă, A tot stat pe capul meu. Chiar l-am îndrăgit oleacă… Dar m-a ”ars” la ger, din greu.