Memento

Printre flori uscate, printre spini, de sfânt, Vântul nu mai bate; plânge pe mormânt. Prea puțini , privirea, și-o întorc din drum, Obosiți de viața, transformată-n scrum. Pelerini prin soarta, răstignită-n ani, Se strecoară umbre, în clinchet de bani. Rar sclipesc, în piatră, lumânări aprinse. Triste păsări cântă, în zăbrele prinse. Clopotul își strigă,. durerea de-a fii. Bronzul lui nu plânge; o fac doi copii. Mama lor, privirea, și-a stins-o în zori. Într-o viață cruntă, nu-i păcat să mori. Dangătul răsună, sec în conștiințe, Uită-n timp, sărmanii, că mai sunt ființe…