Ne-vinovatul

Boby se plângea de zor: -M-a apostrofat vecina Că i-am luat un puișor, Dar mă jur, era găina, Când am luat-o în „vizor”. Dar cel mic, ca prostul mare, S-a-ncurcat printre picioare, Și-a rămas, cam aiurit, Teafăr, dar cam jumulit. Despre ouă, ce să zic? N-am putut ca să ridic Cloșca aia blestemată, Rea ca dracu și-ngâmfată. Iar de sticlă, zău nu stiu, Cine-a dus-o în pustiu, Că eu doar am dat-o jos, Laptele l-am lins frumos… Carne zău că n-am furat, Doar pe loc m-am înfruptat. Dar am spus, cu împrumut… Că nu crede, m-am temut. Că m-a blestemat, eu știu, Câine de pripas să fiu. M-a făcut și „găinar”, Să păzesc ouă-n cuibar, Și să latru la vecini, Când dau iama prin găini, Să fiu, într-un fel, de pază, Și-n grădină, pe la varză… Dar răsplata? Mai nimic, Demn de-un mine-așa voinic. Ce să fac? Ce drum să iau, Iar în „bară” să n-o dau? Căci și tu te-ai supărat, Că-s cu unii înhăitat, Golănași, da buni de soi, Cam ca unii dintre voi. Oameni nu pot să le zic, Că imaginea ți-o stric. Sunt Dulăi, Potăi, Jigodii, Ce „latră” mai mult în „dodii”, De ai crede că nu-s proști, Ba mai mult, chiar și miloși. Chiar să mintă-au început, Și-asta zău că m-a durut. Se mănâncă între ei, Mai ceva ca cei Grivei, Părăsiți de mame-n zori, Acuzați că sunt din „flori”. Ce să spun, stricați sadea. Vai de ei când s-or vedea În lumina rasei lor, Cu-umanismu de decor. Să îți negi lupii străbuni Pentru alți stăpâni ne-buni, Pentr-un os ca să păzești Și să uiți să mai trăiești…

Și așa, m-a dus cu vorba, Cât i-am pregătit eu ciorba, Că-i dădeam dreptate-n fapt: Ia și el ce nu-i e dat. De la omul vinovat, Că așa l/s-a învățat.