Noaptea mea

M-am trezit cu Noaptea-n cap, Peste mine-n casă. Chiar că o uitasem, Tot “ciocnind” la masă. O lumină oarbă, ca de lumânare, Îi lucea în suflet; ea plângea, se pare. Negura tristeții, m-a cuprins pe dată. O simțeam în mine, dulce, ca o fată. Eu în ea, sau invers, am rămas pierduți Ore lungi, de taină; ne simțeam avuți. Ea-mi dădea noi sfaturi, rece și frumoasă:

Cum să-ndur Lumina, caldă, dureroasă, Ce-mi arată lumea slută, și hidoasă… Cum să sting iar focul, de iubiri aprinse, Ce sclipesc în taină, printer cruci prelinse… Cum să strig când vocea, în tăceri se-nneacă, Cum să sper că viața, nu-i o baltă seacă.

Mi-a zâmbit cu stele, răsfirate-n prag. M-a privit cu milă; parcă și cu drag.