Norocoșii...?

-pentru foame-

”Ai venit să-ți afli rostul… Fii deștept și fă pe prostul!” Sunt cuvintele, pe care, Mi le-a spus un ”oarecare”, Ce muncea-n străinătate, Pentr-un sac de oale sparte. Banii se duceau ca vântul… Se-auzea, gemând, pământul. Bucuriile, și ele, Le făceau zilele grele, Căci erau scrisori de-acasă, Cu copii flămânzi la masă, Ce gustau din bunătăți Rar, mai des din răutăți…

Doar o lacrimă, stingheră, Se vedea sclipind, mizeră, Pentru cei ce bat din palme, Ca să-i ia de lângă mame.

Nu vroiau să-i întristeze, Că luptau pe metereze, Să-și învingă demnitatea, Și să rabde nedreptatea, Și să fie, pentru ”oase”, Slugi prea-credincioase-n case, Iarna-n viscol să clădească Largi palate, să trăiască, Cât mai bine, cei ce au, Și un gologan le dau, Pentru ore de sudoare, Și pe ploaie, și pe soare, Ce-i tratează ca pe robi, Fără Dumnezeu, și orbi, Că și ei sunt, clar, umani, Chiar sărmani și fără bani, Că au suflete și ei, Chiar de stau printre mișei, C-au iubite, și au mame, Părăsite… Pentru foame…