Satul „sătul”

-”părerea”- Cu foamea-n gât, „Sătul” de vorbe goale, Cu ochii stinși, Des rătăciți din Cale, Un biet țăran, Cum mulți sunt, din păcate, Cerșea, de zor, Dreptate la „Palate”.

-Da ce mai vrei? De toate pentru tine? Și noi, atunci, Cum s-o mai ducem bine? Că dacă-ți dăm O șansă-n lumea asta, Și alți-o vor, Și, bunăstarea, basta. -Dar nu vreau mult. Doar să nu mor de foame. Am trei copii. Mănâncă numai poame. -Ia nu mai zii! Vă lăfăiți cu fructe, Și tot mai vrei. Din sănătate-s rupte. -Dar cer orez, Și carne, câteodată, Căci au văzut, Pe alții, cum se-ndoapă. -Păi ăla-i scump. Importul nu-i de tine. Și carne, zău, Te-ngrașă, vezi, ca mine. -Te-aș crede, zău, De n-ar fi burta „franjuri”, Ce geme trist, căci n-a uitat, Că mai există prânzuri. -Dar ești ciufut. Gândește-te la cină. Mănânci târziu, Și-apuci în zori lumină. De ce n-o iei Și tu, de dimineață, Și sări un prânz, C-așai la noi în viață. -Păi, știu și eu? Am cam făcut-o- n vară. Dar iarna-i ici, Și noaptea-i lungă, iară. -Ești cârcotaș. Că-i lungă nu e bine. Doar dormi mai mult, Și burta foamea ține. -Așa o fii, Dar tot visez mâncare. Când mă trezesc, Copii-s în picioare. Și mă privesc Cum plescăiesc cu poftă, Și greu mă cred, Că goluri am în burtă. -Ei, ce să-ți fac? Învață actoria! Fii mim mai bun! E-o artă amăgirea. -Și crezi că ea Ne-o sătura sătucul? -Probabil da. V-o plictisii cerutul. Și-oți sta cuminți, Să rumegați ”părerea”: „ De ce să dăm, Când tot vă vrem pieirea?…”