Seară de toamnă

Ziua s-a pierdut în mreaja, orelor de soare pline. În căldura liniștită, vântul bate-n valuri fine.

Razele de foc sălbatec, nu mai ard plăpânde flori. Vijelii nestăvilite, nu mai storc turbații nori.

Ramul, frunzele își lasă, pe al drumului destin; Un cățel le scormonește, tot visând la un festin.

Vrăbiuța săltăreață, caută și ea de zor. Un lăstun, pierdut de soață, liber se înalță-n zbor.

Rândunica-n fracu-i negru, apa-n lac o zdrențuiește; Cocostârcul singuratic, resemnat la ea privește.

Sus, pe cer, în șir și-n unghiuri, migratoarele se duc; Mici cocori și grase gâște, salutați de zor, de-un cuc.

Gângurind ca porumbeii, guguștucii se răsfață; Ciocârlani-și cheamă frații, ca să vină mai în față.

Un cioroi, pe colțul casei, croncăne, ceva să spună; Îl repede coțofana: -Ia mai taci, coabe nebună!

După cum necazul singur, nu prea vine niciodată, Cucuveaua-și strigă păsul, într-o liniște ciudată.

Lungi minute, sau doar clipe, pe o pală grea de vânt, Se întind pe valea largă, înghețate de-al ei cânt.

-Ia te uită! Cucuveaua! se aude-n drum un glas. -Nu-i nimic. De-o săptămână, cânt-aproape câte-un ceas.

Ca și cum ar înțelege, păsările își revin Și-n uitarea serii calme, zbor, și cânt, se-aștern iar lin.