Sub un drob de soare

-numai îndurare- Sub un drob de soare, pe sub mal abrupt, drumul se strecoară strâmb, uscat și rupt. Gardul, într-o rână, să adoarmă vrea, mult rărit de soartă, și de iarna grea. Casa se înalță, din chirpici clădită; peste ea, tronează, tabla ruginită. Ani lungi de năpastă, și troiene grele, viețile, din casă, le-au strivit sub ele. În cerdac, un scaun , suferă din greu; un picior se zbate, aninat mereu. Bătrâna se roagă la ceva, ce-o fi; Are timp, în noaptea, lungă-n zi de zi. Moșul, cu răbdare, taie-o creangă ruptă; în toamna-i târzie, brațul nu-l ascultă. Ochii se înalță, câte-odat, spre cer; trecătoare stoluri, tot apar, și pier. De la El, așteaptă, numai îndurare, într-un ceas de seară, sub un drob de Soare.