Țurțuri

Gerul aspru a ”mușcat” Noapte după noapte. Păsările s-au retras, Sau s-au dat deoparte. Sloi, copacii blestemați Pasul să nu-l pună, Au rămas uscați și goi, În iarna nebună. Ulițele s-au golit. Rar se-aude șoapta. Cruce babele își fac: ”A venit năpasta”. Streașina, în strai de vis, Nu poate să plângă. Țurțuri mari o-mpodobesc. Vântul bate-n ”dungă”. De uimire, un copil, A rămas pe gânduri, Dar apoi s-a strecurat Printre două scânduri. Gardul rupt, ținut cu greu De stâlpi paralitici, A gemut când l-a lovit: ”Copii zgubilitici!” S-a întors târând un băț, Negru de durere. Se-nțepase în salcâm. Suferea-n tăcere. Supărat, s-a răzbunat… Țurțurii grămadă, Scânteiau, căzând de sus. Erau doar ”o pradă”.