Balul de cristal

Frunze veștede, uscate, Viață prind, în pur cristal; E de gheață și ucide, Căci, azi, e al Morții bal. Crengi, în mantie-nstelată, Flăcări reci, ce ”ard” încins, Își ”sting” bruma lor de viață, Ca un om, deja învins. Rupte, vârfuri înclinate Spre-un pământ neroditor, Își strecoară-n neființă, Visul cald, înfloritor. Lacrimi reci lucesc în cruste, În culori de asfințit. Vântul ”valsator” de taină, Pierde pasul, rătăcit. În decorul alb, feeric, Candelabre, mii, se sting. Crângul nu mai are vârfuri; În grădini, copaci se frâng. Balul s-a-ntețit în noapte; Nici un ”viu” nu-l părăsește. Moartea-și face socoteala: -Pot mai mult…. -Doamne ferește!… (un 27 ianuarie)