Beciul omeniei

-educație prin muncă-

Diminețile sunt sumbre. Pași târșiți se scurg tăcut. Oamenii, mai mult ca umbre, Poartă lanțuri de trecut. Înșirați sunt pentru muncă; Salahori de pușcării. Trag de ei, cât pot să ducă, Făcând orice ”meserii”. Pentru-o zi de libertate, Dacă norocoși vor fi, Rabdă urlete-nfierate, Și injurii, zi de zi. Demnitatea e o vorbă Rătăcită-n lege doar. -Las-o baltă! Treci la treabă! Spune-un ”majorel” mic, clar. Rănile îți poartă vina. Ai semnat ”protecții” zeci. Sângele împroașcă tina, În al ”omeniei” beci. Dreptul sfânt la sănătate E înscris, dar cam uitat. Cu perefidă răutate, Te ”tratează” un ratat: -Și ce dacă mori? Ei bine, Aduc altul imediat. Ai vertebrele cam fine? Crapi aici, sau ai zburat! Nu sunt fabulații pure, Ci banale-ncurajări. De nu faci, te iau la ”ture”, Maiștrii și majori ”sonori”. Ca o slugă prea-plecată, Cari, ridici, și tragi, și tai. Dintr-o viață-așa turbată, Multe-nveți… minte de n-ai…