Cântă cucul

-străini în ceața poftelor-

Cântă cucul, ”lung”, pe vale… Oameni, singurii, mor pe rând; Au uitat, de mult, de Cale, Prinși în jocul: ”Cumpăr-Vând”. Cei din jur, nu-mi sunt prieteni… Nici dușmani, doar ”reci” străini. Nu par răi din cale-afară, Și, nici mulți, nu sunt haini. Viața-și schimbă-n plânset sensul… Trist, o văd și-n ochii lor. Sufletul îl au în ceața Poftelor de ”vreau”… nu dor. Vor ”plăti” pentru păcate… Au plătit pentru orice. Azi trăiesc un chin pe roze… Cântă! Nu-ntreba ”de ce?”! De ce mor? De ce iubesc? De ce uită că trăiesc? De ce cânți? De ce-i firesc? De ce oameni-mi lipsesc? Singur stau, cu cucul frate, Pe un mal, ”uscat” de ani, Cu-n bănuț, ca bogăție… Styxul, nu-l treci, cu mulți bani.