Chipuri străine

Într-o căutare fără sens, Privesc chipuri străine, Distante și arogante, Plăcute și blajine, Dar, toate, străine. Văd doar ochii lor, Ca noapte, sau codru, Ca stâncă, sau mare, Ca umbre de viață, Dar, totuși, străine. Lumina, pe fețe, Se scurge pieziș, Și ura răzbate Din guri, ce-n grimase, M-alungă, străine. Din trupuri țâșnește Voința de-a fi. Contează doar ”azi”-ul, Lungit mult în zi, În pofte străine. Vagi aure pale, Din aur, argint, sau nimic, Se-ncurcă în ițele vrerii, Purtate de suflete reci, Rămase străine. Un nimb, ce se pierde-n mulțime, Apare ca șansă ratată; E una, pe care, ieri, soarta, A pus-o să-ncerce Vecia, Să ”lege” și lucruri străine.