Copii ai străzii

-pentr-un drob de soare-

Tulburi, ochii de copii, Mă privesc dintre ”troiene”. Viața i-a făcut ”pierduți”; Greu îi poți discerne. Vântul nesimțiri, crud, A îngrămădit blesteme, Și a-”nzăpezit” un drum, Doar cu renunțări perene. Gerul sufletului gol, Din umani aleși, cu stare, A-ncropit ”cețuri”, ce ard, Visul pentr-un drob de soare. Din grămada de moloz, Ce ascunde ”stropi” de viață, Se aude-un scâncet slab… Poate-i El, schimbat la față.

Ochii s-au închis; dispar. Nu mai vor, ”nmic” să vadă. Noaptea-n zilele ce dor, Stă, prin noi, pe ei să cadă…