Corbi și ”corbi” i.a

-”stuchitul”-

”Corb, la corb, nu-și scoate ochii”… Păsări sunt, sau ”dumnezei”? După ce c-o ”ducem”… ”astfel”, Ne tot ”pricopsim”… cu ei. Corbi-corbi, pe-un stârv se-adună Și mănâncă… atât cât au. Cei umani, ”flămânzi” de toate, Ca să ia, din ”labe”, dau. ”Sărmăluți”, clar, cu ”simțirea”, ”Dezbrăcați” la suflet, ”goi”, Ei, probabil, de-aia-ncearcă Să ”ia pielea” de pe noi. Pofta lor, neînțeleasă, De un simplu muritor, ”Surpă” bruma de credință Și-n om bun, și-n infractor. Au, ce-i drept, ”biciul dreptății”, ”Legea lor”, pentru cei mulți, Ce, normal, că-i foarte bună… Tot ce-i ”drept”… doar la ”desculți”. Au greșit și ei, sărmanii, Tot privind ”corbii” în ochi… Dar nu i-au scuipat în față… I-au ”stuchit” doar, de deochi…