Cu grija cuvenită

Se-ntinde Iadul pe pământ, Cu grija cuvenită, Să nu distrugă ce-i e sfânt: O Viață cam pocită. Căci ea e șansa lui de-a fi, Mai plin ca niciodată, Cu ”unul nou”, în orice zi, Cu fapta rău pătată. Nu-i pasă câtuși de puțin De bunele intenții, Și nici de scopul, tot scuzat, Cu-o groază de ”invenții”. El nu desparte, ca în Rai, Nici suflete, de trupuri, Și-i ia așa cum sunt ades: Ținuți, de Viață-n șuturi. Cu mila stă puțin mai prost, Dar, totuși, sincer, are, Căci nu îi bagă-n ”coș” pe toți, Deși ar fi în stare. Cu grija cuvenită, el, Pe cei respinși la ”Poartă”, Îi judecă, cinstit și drept, Așa bătuți de soartă. Slujbașii lui sunt chinuiți; Sadismul nu-i ”plăcere”. Sau poate-o fi, dar nu știu eu; Simt, pentru om, durere.