Cușca

-țipătul Timpului-

Unde-i cerul, unde-s norii? Pomi-s amintiri, iar flori, Sunt pe holuri doar de plastic; Când le-atingi, îți dau fiori. Nu-s covoare, nici lințouri. Cergile-s de zile doar. În prohod de deșteptare, Viețile din piepturi sar. Timpul e de îndurare, Cu un iz morbid de Stat. Libertatea de mișcare E aproape-un metru plat. Paturi reci și suprapuse Nu-s o treaptă către Cer. Clipele, înăbușite, Scapă doar atunci când pier. Nu e Iadul, cum s-ar crede, Ci o altă ”Cale” doar, Unde-n prag de-nmormântare, Țipă Timpul în zadar.

”Cușca” plânge, căci e cușcă Pentru fiara cea mai rea; S-a trezit, îndurerată, Că, și oameni, ține-n ea.