D-ale noastre Gâsculițe

Fără grabă-o Gâsculiță, Cu iubirea ferfeniță, Nenăscută de mulți ani, Ciugulea, Gânsaci, pe bani. Reușea, cu-ndemânare, Să se ”dea” la orișicare, Ce trecea pe lângă ea Și, ”obol”, putea să dea. Era sinceră cu sine, Că-și dorea, s-o ducă bine, Să trăiască-n ”puful” ei, Profitând de derbedei. I-atrăgea pe to n ți într-una, Chiar făcându-le cu mâna, Și mințindu-i: ”Ești frumos!”, Când ei cam erau pe dos. Și apoi, ce mai contează, Să le spună că-i visează, Pe cei nevăzuți vre-odată, Dar, de viitor, la plată. Nu-i e jenă, că-i iubește Să le jure și, firește, Cotizau și ei mai mult, Căci iubirea-n floare-i cult. Bobocel era, vezi bine, Căci la proști, și asta ține, Și se ”da” fecioară fină… Cât o vrea, Domnul, s-o țină.