De semeni iubirea

De semeni iubirea-ntre semeni, Se poate întoarce-nzecită, Dar ura, de-o scapi, printre oameni, Va crește, cu fața pocită.

Cu grijă îmi țin răsuflarea Când intru pe drumul de umbre; Adaug, din plin, la uitare, Și-un pumn de-nțelesuri mai sumbre. Iubirea o las de o parte; Ea, locul și-l are-ntre vii. Și vinul trăirii se-mparte, La cei ce-mpreună, vor fi. Pe umeri încarc conștiința, Mai grea decât vina de-a ști. În ochi las un pic din speranța De-a prinde Lumina-ntr-o zi. Culoarea mi-o-mbib doar în simțuri; De-acolo nu pot să mi-o ia, Nici hoți-n umanele chipuri, Nici cei, peste care, voi da. Mai las deoparte din gânduri, Și multe idei de prisos. N-au loc, știu, în lumea în care Și-un bine, se vede pe dos. Îmi pun toată truda-n picioare, Și drumul le dau, spre mulțimi. N-au dreptul legal ca să zboare, Ci doar ca să vadă-nălțimi. Cu mâna îmi fac semnul crucii, Reflex dobândit în trecut, Când, fără a crede în toate, Ades l-am făcut, și-am tăcut. ”Adio!” cam sună a dangăt, Cu-n iz de normal chiar, firește, Când groapa-ntre oameni înghite Pe-oricine, ce nu-i mai privește. Nu trebuie-ntr-una s-ofere O șansă, iertare, sau milă, Când viața propice-i la ură, Și pot să întoarcă-a ei filă. De semeni iubirea-ntre oameni, Iar șerpi-i primești, bun, la sân, Te-așteaptă ca plata să vină… Trăirea nu-i ieslea cu fân.