Doar

M-am rugat la Tine, doamne, Fără-a crede Tot, deplin. Viața mea nu-i fără pată, Dar mai am suflet puțin. Uneori Te simt alături, De Iubire-nvăluit. Premoniția, sau soarta, Te-au făcut, ades, ”simțit”. Șansele și conjunctura Favorabile n-au fost. Te-am slăvit și în cuvinte: Pe cei răi, i-am luat la rost. Poate asta ne-e menirea: Nimic cert să nu avem. Lasă-ți peste noi privirea, Și ne-nvață să credem! Poate nu-n ”Dumnezeire”, Ci în sensul ei moral. Trupul nu-i numai trăire, Pe scheletul alb-coral. Prea fragilă în credință, Viața-i o etapă doar. Ai încredere-n ”Ființă”, Și redă-i Vecia-n dar! Pentru mine nu vreau multe: Pace și iertare doar. Una-n zborul către munte, Alta, când, din Cale, ”sar”.