Doina zborului de râu

-micuța cascadă-

Pe un plai de munte sfânt, Un izvor susur-un cânt, Ce-i de jale-n tainic dor, Și de moarte-n falnic zbor, Ca o Doină cer se scurge Peste stânci, și cade, plânge, În stropi mici, ce viața-și schimbă, Alungați în lumea strâmbă.

Panta prea-lungită cade Obosită lâng-un stei; Apa, liniștită-i spune: -Stau cu tine, dacă vrei. Luciul cristalin se-ntinde Nu prea mult, minute doar, Căci apoi, peste o muchie, Unde-naripate sar. Zborul lor se frânge-ndată, Pe un drum cu numai ”dus”; Din căderea ne-ntreruptă, Nu mai poți s-ajungi iar sus. Altele, mai înțelepte, Scapă-n lateral și tac; Furișate după stâncă, Cam pe proastele o fac. Stratagema reușește; Cleștele de piatră, rău, Le-a scăpat din încleștare, Dar nu-i pasă… vine-un hău. Prăbușire- acum e cruntă, Ca un salt în Iadu-ncins; Jos, cascada le primește, Cu cazanul larg întins. … Picături înfrigurate, Lângă frați, lângă surori, Regăsesc o nouă viață, Când se scurg spre-un mal cu flori. Undele, înmărmurite De-armonia de culori, Râd ca diademe-n pietre, În lumini de sărbători.

A rămas cascada-n urmă, Ca un vis, și ca un dor… Au zburat și ele-o clipă… Amintirile nu mor.