Dreptul...la un ”drept”

Boby protesta de zor, și lătra pe stradă. L-am lăsat în voia lui; n-aveam chef de sfadă. Când să urle-a început, că nu-i fac dreptate, am cedat, și-am acceptat, să țin cont de fapte: -Deci, afirmi că eu îți dau doar ziua mâncare, deși noatea tu păzești cu multă ardoare. Vrei o porție în plus, poate chiar și două, dar când te-am găsit dormind, te fceai că plouă. -Ei și tu. Am ațipit. Nu prea mult; o oră. Căci am fost pe la vecin; Are-așa o soră… -Să-nțeleg că ai lipsit cam așa, o noapte, căci te văd cam tăvălit, ca un papă lapte. -Ei erau cu doi în plus; golani de duzină, ce au profitat din plin, că n-aveam lumină. -Iară sora-a admirat, cum îți pierzi blănița, și-acum urlii ca turbat, că-i goală olița. -Da, eu n-am mâncat prea mult, căci i-am dus o parte. Fi și tu mai domn cu noi, că „te dai cu carte”. -Recunoști că ai chiuluit ore multe- noapte, și-acum latri, cu tupeu, și „te dai de moarte”. -Dreptu-mi cer; nimic mai mult. Ești stăpân, sunt câine. Am greșit, dar cât alerg, pentr-un colț de pâine… Dacă și tu ai mânca, doar când faci o treabă, cred c-ai fi mai mult lihnit… -Marș de-aicea javră!

Gura i-am închis cu vorba, cam răstită, pe nedrept… Dar și eu așa pățisem, când cerusem ieri… „un drept”.