Drepturile unui ”Fost”

Fiarele își spun cuvântul, Zdrăngănind ca salbe-legi. Altele, cu chip de oameni, Se înfruptă din cei blegi. Și afară și-năuntru, Sfârtecatul e permis. Cel ce n-are și nu poate, Suferinței e promis. Totul e posibil, unde Orizontul e închis. Cu bunăvoință crasă, Iadul, lor, le e deschis. Cine, când și cum mai poate Să îndrepte ce-i greșit? Și la cel proscris, firește, Și la cel sus pripășit. Cu răspunderea di-vină Te trimit, ca pe un prost, De la Ana la Caiafa, Căci, în ochii lor, ești ”Fost”. Fost uman, cu multe vise Și cu inimă în piept. Actual proscris, prin lege, Dar cu drepturi, ce e drept.